Painea noastra cea de toate zilele

Ma trezesc ciufulita si nervoasa pentru ca am dormit mai mult decat trebuia, desi nu pot spune ca astazi aveam de facut ceva cu adevarat important. Stomacul isi cere drepturile de a fi hranit macar o data pe zi dupa cum l-am obisnuit in ultima perioada pentru a scapa de cele doua-trei kilograme in plus. Decid sa cobor pana in fata blocului rugandu-ma sa gasesc deschisa cea mai utila unitate comerciala din zona si anume chioscul de paine Panemar. Ma bucur la vederea usii deschise insa rafturile goale imi taie pofta de paine calda. Remarc insa vreo cinci persoane pazind chioscul de 12 metri patrati si imi dau seama ca poate mai exista inca o sansa de a-mi satisface poftele culinare. Ma asez frumos la rand, aud intrebarea “cand vine painea?” de vreo cinci ori, analizez vanzatoarea disperata la culme de insistenta clientilor si injur in gand o doamna care bolboroseste continuu intrebandu-se de ce cele zece minute de asteptare promise de vanzatoare s-au transformat deja in jumatate de ora. Ma plictisesc repede si decid sa ma intorc acasa, sa iau o plasa si sa dau o tura prin Piata Marasti pana creste graul pentru painea de la Panemar. Cobor din scara blocului si vad o coada de vreo 15 oameni inghesuiti in magazin. “Nu stau la coada asta nici moarta. Numai bine, pana fac piata se elibereaza si chioscul” imi zic in sinea mea. Bineinteles ca in drumul spre piata intalnesc tot felul de specimene masculine reusite, drept rasplata pentru faptul ca sunt total nemachiata si arat pe jumatate boschetara. Jumatate dintre tarabele din piata sunt deja inchise si incepe sa-mi treaca prin minte ideea ca probabil nu voi gasi nici macar telemea proaspata. Poate ca astazi n-are rost sa mananc. Pana la urma gasesc un chiosc de lactate in care gasesc mult-visata branza iar vanzatoarea aproape ca ma obliga sa o gust in public, pentru a ma convinge sa cumpar de la ea. Cumpar niste rosii de la un batranel simpatic si determin unul dintre cele mai frumoase zambete din cate am vazut pe fata unei fetite de vreo 10 ani in momentul in care ii cumpar o legatura de ceapa cu un leu. Ma intorc vesela spre chioscul de paine, visand la micul-dejun de la ora 16:30. Toata veselia imi dispare insa in momentul in care vad rafturile goale pentru a doua oara, plus doi-trei oameni folosind stereotipul “mai primiti paine?”. Imi atrage atentia un BMW seria cinci parcat neregulamentar in apropiere, pus pe avarii. “O sa ramana fara baterie in curand”, e primul gand care imi trece prin cap datorita neplacutelor experiente avute cu bateria masinii mele in urma cu cateva luni. Raspunsul afirmativ al vanzatoarei pentru intrebarea de mai sus a creat deja coada in magazin. Doi baietei de maximum 10 ani sunt primii la coada si nu par sa se miste de langa tejghea fara paine. In spatele lor, o tanara la 20 si ceva de ani, imbracata la patru ace, machiata, coafata si accesorizata cu o geanta Louis Vuitton asteapta linistita. Vreo doi batranei se pun la coada in afara chioscului, la aer. Alti doi copilasi se prefac ca se bat langa chiosc, insa de fapt asta e felul lor de a astepta painea. O doamna la 40 si ceva de ani intreaba furioasa de ce nu este paine nici aici, dupa ce a mai vizitat doua chioscuri Panemar cu rafturile goale. Intr-un final mai apare un domn suparat ca nu a gasit paine nici la alte trei chioscuri apartinand aceleiasi firme si se pune linistit la rand, nu inainte de a intreba cine e soferul care aduce azi mult-doritul aliment pentru a se interesa personal cat mai dureaza toata tarasenia in cazul in care responsabilul cu distributia ii este cunoscut. Ies din chiosc si o sun pe mama ca sa nu ma plictisesc prea tare asteptand. Toata familia mea de la Deva rade cand le povestesc cata rabdare trebuie sa ai in Cluj pentru a cumpara o paine proaspata si mama isi aminteste de perioada lui Ceasca, pe cand statea ore intregi la cozi interminabile pentru o sticla de lapte. Mai trec vreo zece minute si intru din nou in chiosc, deoarece lumea se tot aduna si romanul nu prea stie sa respecte ordinea de felul lui. BMW-ul parcat aiurea e tot pe avarii. O tot analizez pe gagica din fata mea si la un moment dat vad ca are in mana cheile unui BMW. Elucidez misterul cu usurinta. Ce nu face omul pentru o bucata de paine? Da-le naibii de reguli, da-o naibii de baterie, da-le incolo de fite. Painea de la Panemar merita orice sacrificiu. La un moment dat vine in fuga un baietel de maximum cinci ani, tinand intr-o mana o plasa mai mare decat el si in cealalta banii exacti pentru paine. Ramane dezamagit cand vede ca nu are ce sa ii duca mamei sale si fuge spre casa cu aceeasi viteza. Intre timp, coada a adunat vreo 20 de oameni. Dupa vreo cinci minute, apare si dubita cu paine. Desi sunt maximum 10 lazi, soferul le imparte in doua parti egale, deoarece mai sunt oameni in asteptare si la alte chioscuri din cartier si painea trebuie sa ajunga peste tot. Precizeaza ca a venit tocmai din cartierul Zorilor, deoarece cei responsabili pe Marasti si-au epuizat stocul. Dupa toata agitatia de mai inainte, oamenii isi tot cedeaza locul unul celuilalt, nemaistiind exact cine si cand a ajuns in magazin. Noroc ca painea pare sa ajunga pentru toata lumea, ca altfel nu cred ca mai vedeam astfel de amabilitati. Initial vreau sa cumpar jumatate de paine, dupa care realizez ca maine e inchis magazinul asa ca decid sa cumpar o paine intreaga. Am nevoie de atat de multa concentrare pentru a lua aceasta decizie incat sunt pe punctul de a pleca din chiosc fara restul in valoare de doi lei, actiune suficienta cat sa urle dupa mine vreo trei persoane. Tot analizand toata intamplarea, in lift imi trece prin cap ca panificatia este una dintre cele mai profitabile afaceri in prezent. Unde e criza cand oamenii se bat pentru un produs? Ce-i drept, e vorba de un produs mai mult decat necesar, facut si servit cum trebuie. Unele firme nu se vor lupta cu criza niciodata.