De ceva vreme trec printr-o perioada ciudata. M-am mai plans de cateva ori ca nu sunt in stare sa ma indragostesc nicicum. Adevarul e ca nici nu ma straduiesc prea tare sa cunosc oameni, plus ca am impresia ca timpul meu e atat de pretios incat nu-mi permit sa mi-l irosesc in tot felul de companii neinteresante. Cu toate astea, discut uneori cu un coleg de apartament ceva mai experimentat decat mine despre iubirea eterna si mereu ajung la concluzia ca aceasta notiune exista numai pentru oamenii de 18 ani. Ei bine, astazi, cineva mi-a demonstrat exact contrariul. De cand lucrez in cel mai performant laborator foto din Cluj-Napoca am ocazia sa cunosc si altfel de oameni, oameni cu totul diferiti de cei care iubesc intunericul si cluburile mai mult decat lumina zilei. Developez poze in fiecare zi, vad mereu alte fete, alte povesti de viata si alte momente speciale din viata oamenilor. Astazi am printat pozele unei cliente care ne-a trecut pragul pentru a cincea oara in interval de o luna. O doamna stilata, undeva la 50 de ani, profesoara la un mare liceu din municipiu, iubitoare de flori si fotografie. Inca de la primul contact vizual, mi-a inspirat calm si intelepciune. Desi mereu a venit singura, astazi i-am developat o fotografie in care era insotita de un barbat la fel de stilat ca si dansa. “Ce sot simpatic. Frumos cuplu”, mi-am zis in gand. Dupa ce i-am laudat pozele artistice, doamna mi-a raspuns ca au fost facute la casa respectivului. “Am crezut ca e sotul dumneavoastra”, i-am replicat. “Nu, e un domn extraordinar care sper sa devina sotul meu in curand”. “Am divortat dupa 20 de ani de casnicie si patru copii. Am suferit foarte mult, dupa care l-am intalnit pe acest om deosebit, un om simplu dar care se comporta cu mine mai frumos decat oricine”. Pur si simplu mi-a picat fata. Adica eu, o pustoaica de 23 de ani ma plang ca o baba pentru ca nu gasesc ceea ce imi doresc in persoana unui barbat, in timp ce o femeie trecuta prin viata isi gaseste linistea la o varsta pe care eu probabil nu o sa o prind daca voi continua sa duc stilul de viata actual. As da orice sa pot descrie bucuria din ochii acestei femei cand vorbea despre iubirea intalnita la varsta a treia. Ochii ei emanau o lumina pura, o sclipire in care se vedea ca sentimentele inving ratiunea, precum si speranta de a regasi fericirea cu orice pret, oricat de tarziu ar putea parea pentru restul lumii.
Jobul numarul 1
Adopta un caine!
Adopta o pisica!
Acum imi dau seama de ce folosea tata expresia cand aveam 18 ani “unde mergi tu acum, eu am fost demult”. Atunci credeam ca tot ce zboara se mananca. Pacat ca au trecut 4 ani ca sa imi dau seama cata dreptate avea. Da, iubirea eterna exista doar la 18 ani, dupa aia…incerci doar sa nu traiesti o viata in singuratate.
Ioana , eviti riscul unui nou inceput ?
ok , pentru a nu te simti cu musca pe caciula , dau un mesaj la plural , fara adresa :
- relaxati-va si cautati persoanele in preajma carora va simtiti bine . E mai simplu si mai frumos decat a continua un sir de generalizari pornite dintr-o clipa mai putin fericita prin care ati trecut voi insiva ori persoane apropiate care va vor binele .
Acum , simte-te cu musca pe caciula fiindca esti adresa urmatoarelor cuvinte :
-daca nu te simti bine in pielea ta , ca om , vei cauta acel element care sa echilibreze suferinta ta in persoana celui de langa tine .
Uite ce se intampla dupa primaul hop :
- tu il vezi ca pe un nou inceput sau daca nu ca pe un inlocuitor si te astepti a-ti umple golul din suflet lasat de primul pentru ca acum cauti o modalitate de a corecta lumea ta dar surpriza : nu poate inlocui , corecta si nici nu poate incepe ceva nou pentru ca undeva ceva nu se leaga de trecutul in care zace o “cladire” nefinalizata .
Ce parere ai , cel de langa tine ar trebui sa vina in completarea acelei cladiri construite deja in tine sau sa construiasca alta dar cu o baza mai solida ?
Firesc ar fi sa cauti o baza mai solida pentru ca numai astfel poti evita orice aluzie la trecutul pe care vrei sa-l uiti , firesc dar nesanatos caci nu ar fi altceva decat o compensare a unei slabiciuni .
Impacarea cu trecutul si cu tine insuti , acceptarea a ceea ce a fost este solutia iesirii din impas dar precum noul prieten nu vrea sa auda de asa ceva intrucat s-ar simti un inlocuitor nu ramane decat pe umerii tai responsabilitatea reglarii de conturi .
Oricum ar fi alegerea pe care urmeaza sa o faci , o vei face aproape inconstient , emotional si in sensul EVITARII , in nici un caz ACHIZITIONARII unui nou drum pe care sa poti construi orice .
In acest sens o felicit pe Florina si ii urez bun venit pe acest drum in care revitalizeaza acele simturi adormite in acea bucla din trecut in care nu vedea decat reluarea aceluiasi episod cu aceiasi ochelari .
Bine te-ai regasit in noua lume si in noua tendinta de deschidere, Florina !
Sper sa nu te mai inchizi din nou .
Fara sa tin cont de ultimele randuri in care te referi direct la mine, vreau sa iti spun ca e pentru prima data cand imi regasesc pe deplin gandurile in vorbele altcuiva. Am facut greseala de a ma astepta ca un nou intrat in viata mea sa compenseze traumele din trecut de destule ori cat sa constientizez ceea ce spui tu mai sus. Pana la urma, am realizat ca de fapt nimic nu poate compensa trecutul, ca viata trebuie acceptata asa cum e si ca lucrurile se intampla mereu asa cum e mai bine pentru noi, chiar daca nu in modul in care ne dorim la momentul respectiv. Poate pare filosofie, dar din momentul in care am inteles acest lucru, pot sa spun ca sunt un om cel putin linistit sufleteste, daca nu fericit. Spun asta pentru ca majoritatea dintre noi considera ca ajung la starea de “fericire” abia dupa ce trec prin toate starile negative posibile si cea mai mica speranta de mai bine se transforma in starea de “fericire”. Eu pot sa spun cu mana pe inima ca nu am mai “suferit” cu adevarat de mai bine de un an. Am mai fost dezamagita, nemultumita, furioasa, insa niciodata nefericita, asta pentru ca am acceptat ca lucrurile pe care credem ca ni le dorim nu sunt neaparat cele de care avem nevoie si uneori e mai bine sa ne lasam in voia sortii. Si surprinzator sau nu, din momentul acela mi s-au intamplat numai lucruri minunate, lucruri la care nici nu as fi sperat pe vremea cand purtam ochelari de cal. Multumesc, creative, pentru vorbele frumoase!
Ai tresarit de bucurie la cele ce am scris mai sus ? Bun . Inseamna ca azi am facut pe cineva fericit .
Inseamna ca am contribuit cu o picatura la starea de spirit pe care o ai iar tu ai facut , la randul tau , acelasi lucru pentru mine , multumind .
Inseamna ca am contribuit reciproc la un bine comun .
Poate si eu filozofez dar stiu ca de asta ai nevoie cat traiesti pe lume .
Ai nevoie sa stii ca cel de langa tine va contribui candva cu o raza de lumina la ceea ce vezi ca fiind in intuneric .
E un semn ca iti pasa de acel cineva .
Acea raza de lumina nu trebuie sa-ti arate o cale ci trebuie sa te indrume in a-ti cauta singur o usa de intrare si una de iesire .
Deci trebuie sa iti pese de cineva asa mult incat sa ai rabdarea si intelegerea de a redescoperi lumea pe care o stii prin ochii celuilalt .
Iti poti spune ca o faci pentru el , dar atunci ai nega ca o faci pentru tine si te-ai intreba daca si celelalt ar face la fel , te-ai intreba daca merita .
Asa ca , fa-o pentru tine caci feedback oricum ai sa primesti si ar fi pacat sa etichetezi cu feedback negativ tot efortul depus pentru acea persoana draga , ar fi pacat sa creezi un gol pe nume “in zadar” care sa devina motto al victimei din tine .
Asadar si eu iti multumesc pentru ca mi-ai adus la cunostinta ceva ce poate ca nu as fi aflat , ceva ce poate ca nu as fi intrebat .